Biserica din Vadastra -scurt istoric

Icoane ale sfintilor şi ctitorii lor, aşa cum apar pe picturile exterioare ce împodobesc biserica :

- Pisanie – Donat: Fam. Ruscu Marin, Ruscu Constantin, Ruscu
Gheorghe
- Sf. M. Mc. Dimitrie – Donat: Fam. Smarandache Tudor şi
Ciupitu Viorel
- Sf. Ap. Petru – Donat: Fam Tomescu Petre, Constanţa, Joia,
Ilona şi Mircea
- Sf. Ap Pavel – Donat: Fam. Vasile F.Marin, Slavu Ioan, Ioana
şi Bogdan
- Sf. Muc.Adrian - Donat: Fam. Cococi Viorel, Bogdan,
Adrian, Gheorghita + Ion
- Sf. Muc Dimitrie – Donat: Fam Penescu Adrian, Liliana,
Cornel + Penescu Dumitru (tată, fiu)
- Sf. Muc. Filofteea – Donat: Fam. Tudoreci Sabin cu soţia şi
copiii
- Sf. Cuv. Paraschiva - Donat: Boghici Mihaela, Florescu
Corneliu, Fam. Ileana şi Marcel Stanciu
- Sf. Ev. Ioan - Donat: Fam.Domnica şi Ion Slavu
- Sf. Muc. Daniel – Donat: Fam. Popescu Cristi, Monica, Radu
şi Mircea Daniel
- Sf. Pr. Ioan Botezătorul – Donat: Fam. Vasile Ion
- Sf. Ap. Matei – Donat: Olteanu Gheorghe
- Sf. Nicolae – Donat: Petcu Nicu (Stăvaru)
- Sf. M. Mc. Gheorghe - Donat: Fam. Ispas Gheorghe (Traian),
Penescu George
- Sf. Maica Domnului - Donat: Fam. Panait Puiu
- Sf. Mc. Ciprian - Donat: Fam. Înv. Mărin Bătrînca cu familia
şi Popa Marius
- Sf. Ap. Andrei - Donat: Fam. Udma Tibi ( Vădăstriţa)
- Sf. Ier. Ioan Gură de Aur - Donat: Fam. Oanţă Ştefan cu soţia
Aurelia, Ion, Bianca şi copilul Octavian

BisericuŢA NOASTRĂ

Satul a avut biserică din cele mai vechi timpuri. Cea mai veche biserică din sat a fost o biserică – bordei din lemn ce s-a aflat la ale’ Beghina, în zona unde în prezent locuieşte Săndel ale’ Boier Radu. Acolo era şi vechiul cimitir iar nişte cruci au marcat multă vreme locul devenit astăzi teren arabil.
Ultimile biserici bordei au dispărut din sudul ţării la începutul secolului 20. Bisericile bordei, categoria din care a făcut parte şi biserica din Vădastra, au prezentat trăsături arhaice cu caracter unic dar s-au stins, din păcate, înainte de a le recunoaşte cu adevărat valoarea excepţională.
Au fost documentate un numar total de 33 astfel de biserici bordei. Bordeiul, în accepţiunea definiţiei dată de dicţionar, înseamnă o locuinţă îngropată pe jumătate sau mai mult în pământ. Din neolitic din prima fază de dezvoltare a culturii Vădastra şi până la începutul secolului al XX lea locuinţele ce predomină în zona erau de tip bordei, mai ales semiîngropat. Bordeie au avut, pe lângă locuinţe de suprafaţă şi geto-dacii, bordeie au avut dacii romanizaţi, purtători ai culturii Chilia şi o forma de bordei este cea descoperită la Vădastra pe Dealul Cişmelei ce datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. Acesta e mai evoluat decât bordeiele menţionate anterior, având două încăperi şi gârlici – adaptarea pridvorului de la casa de suprafaţă la condiţiile geografice şi istorice impuse de această perioadă.
Bordeiul vădastrean din timpul lui Mircea cel Bătrân reprezintă prima atestare arheologică a unei astfel de locuinţe din perioada medievală, cel mai răspândit în Câmpia Boianului, Romanaţilor, Doljului şi Mehedinţilor şi care va persista până la începutul secolului al XX-lea. Este probabil ca din această perioadă să dateze şi primele biserici bordei pentru că, în ciuda tuturor factorilor care au împiedicat sau au întârziat dezvoltarea societăţii rurale din Ţările Româneşti, ţăranul a ştiut să-şi rezolve în mod remarcabil problema lăcaşelor de cult. Pare, desigur, o contradicţie că într-o perioadă când începuseră să-şi facă apariţia remarcabilele biserici de zid de influenţă bizantină – Curtea de Argeş, Vodiţa, Cozia, Tismana, Cotmeana au apărut şi modestele lor surate – bisericile bordei, trebuie însa ţinut cont de posibilităţile materiale ale ctitorilor, binecunoscutele biserici amintite fiind ctitorii voievodale sau ale marilor dregători ai vremii.
Condiţiile în care era nevoită să trăiască întreaga comunitate rurală şi teama de invazii, mai ales pentru cei din zona de câmpie, s-au constituit în cauza principală care i-a determinat pe locuitorii satelor din acest areal să nu-şi construiască locuinţe şi lăcaşe de cult durabile, lemnul căzând adesea pradă pârjolului năvălitorilor. Un loc important în perpetuarea bisericii bordei l-a avut tradiţia. Conform tradiţiei, o biserică se rectitorea, în cele mai numeroase cazuri, pe locul sau în imediata apropiere a celei dispărute, reducându-se astfel practic toate posibilităţile de cercetare sistematică a locurilor unde au fost bisericile iniţiale, lucru cu atât mai dificil în cazul bisericilor îngropate. Singurele documente doveditoare care mai pot fi consultate astăzi, pentru stabilirea adevărului privind existenţa şi stilul arhitectonic al acestor construcţii, sunt documentele epigrafice şi cele câteva exemplare de bordeie din sec. al XIX-lea care s-au păstrat prin grija muzeografilor şi etnografilor.
Biserica bordei, deşi nu a avut trăinicia celei de zid, neputând fi catalogată în categoria „monumentelor de arhitectură » de factură religioasă poate fi considerată egalul lor prin faptul că şi-a realizat menirea de a păstra ţăranul român ataşat credinţei sale strămoşeşti. Biserica bordei, chiar dacă materialiceşte nu mai există, este un document istoric de netăgăduit, care trebuie să-şi reia locul cuvenit în istoria spiritualităţii româneşti.
După o evoluţie fără transformări spectaculoase, care s-au întins pe o perioadă de aproximativ şase mii de ani, locuinţa bordei şi apoi biserica bordei rămân o „mirabila sămânţă », un simbol al veşniciei satului românesc.
În anul 1836 a fost construită o biserică de cărămidă acoperită cu tablă în noua zonă centrală a satului, la intersecţia drumurilor spre Brastavăţu, Vădăstriţa şi Obârşia iar biserica – bordei de până atunci a fost probabil abandonată. Din vechea construcţie se mai păstrează trei bucăţi mari de piatra pe care abia se mai observă o cruce şi câteva ornamente, două situate la intrarea într-o grădină situată pe locul vechii biserici şi a cimitirului iar alta amplasată la poarta unei case. Odată cu noua biserică se înfiinţează şi noul cimitir.
Importante, pe lângă informaţiile despre construcţie, sunt datele despre slujitorii bisericii. Cu ocazia revoluţiei de la 1848 am întâlnit numele protopopului Marin Vădastreanu şi a lui Ştefan Protopopescu, ambii originari din, sau legaţi de Vădastra. La sfârşitul secolului al XIX lea ştim că la Vădastra slujeau doi preoţi şi doi cântareţi .
Biserica înălţată în 1836 a fost reparată în anul 1896.
Un inventar completat de preotul Ion Vădastreanu în 1894 la solicitarea Protoieriei Romanaţi constituie o mărturie importantă despre realităţile bisericii în acel moment. Este descrisă biserica: zidită din temelii în 1836, cu acoperiş de tinichea, pardoseala era de cărămidă dar deteriorată, tinda bisericii era nepardosită iar turla bisericii era din lemn. Biserica aflăm ca era tocmită a se repara pentru suma de 4300 lei. Şi turla şi pardoseala erau tocmite a se face. Curtea bisericii aflăm că era închisă cu ulucă de stejar. Sunt enumerate apoi toate obiectele existente în biserică: o sfânta masă de cărămidă în altar cu şase feţe de masă de stamba şi una naţionala de bumbac, două cruci mici: una albă şi una galbenă, o cutie de alamă pentru păstrarea sfintelor taine, patru sfeşnice mici: două de alamă galbenă, două de metal alb, o cruce mare de lemn cu răstignirea Domnului, o candelă deasupra sfintei mese, doua rânduri de veştminte preoţeşti , unul de fir, altul de material vechi, două lăzi de brad pentru păstrat lumânările, un potir de cositor, o linguriţă, o tava, cădelniţă şi sfeşnic de alamă, galbene, o pereche de foarfece, o sticluţă cu sfânt mir, patru sfeşnice de fier, încă câteva obiecte şi un clopot cumpărat în 1893 de obştea locuitorilor şi ridicat între două furci.
Mai interesant este de ştiut ce cărţi deţinea biserica şi aflăm că existau următoarele lucrări bisericeşti: o liturghie tipărită la Sibiu în 1835, o evanghelie tipărită la tipografia Universităţii din Pesta la 1812, un octoih mare tipărit la 1811 la tipografia Universităţii din Pesta, un octoih tipărit la Bucureşti la tipografia preasfântului mitropolit Nifon în 1854, un triod tipărit la Bucureşti la tipografia preasfântului mitropolit Nifon în 1856, un triod tipărit la tipografia mănăstirii Neamţ în 1833, un penticostar tipărit la Bucureşti la tipografia preasfântului mitropolit Nifon în 1856, opt minee tipărite la Bucureşti în 1852 la tipografia preasfântului mitropolit Nifon, două minee ce cuprind unul 8 luni, altul 4 luni, un apostol din 1814 din Ardeal, un tipic bisericesc din Bucureşti din 1852, un ceaslov tipărit la Bucureşti în 1856 şi o cazanie tipărită la Bucureşti în 1828 în timpul preasfinţitului episcop Neofit Râmnicu. Aşadar preotul avea surse de hrană spirituală. Inventarul era semnat de preot şi de membrii epitropi.
În acea perioada preoţii dădeau periodic rapoarte despre starea morală şi materială a localităţii. Un astfel de raport din 1897 semnat tot de preotul Ion Vădăstreanu oferă următorul tablou: ‘ Relaţiunile dintre clerici sunt bune iar datoriile către biserică idem. Conduita celor din parohie este bună. Frecvenţa la biserică este de până la zece persoane duminica, până la douăzeci la sărbătorile mai mici, până la cincizeci la sărbătorile mari. Autoritatea comunală n-a venit la biserică în afara de primar care vine în calitate de epitrop. Învăţătorul vine în calitate de cântăreţ fără elevi. Omoruri şi furturi nu au fost.’ Se încheie cu raportarea numărului de botezuri, decese şi căsătorii. În privinţa stării materiale se constată o situaţie ceva mai grea căci subvenţia bisericii pe 1897 nu a fost primită, curtea bisericii şi a cimitirului erau ruinate, pentru care s-a cerut celor în drept remedierea situaţiei dar nu s-a luat nici o măsura, ofrandă bisericii nu a oferit nimeni iar singurul venit a fost de 36 lei din vânzarea a 40 kilograme mucuri de ceară a 90 bani kilogramul.
O situaţie asemănătoare este în 1899. Atunci se înregistrează în linii mari aceleasi aspecte dar remarcăm ca fapt pozitiv cununarea unor persoane ce trăiau în concubinaj dar şi un aspect negativ, furtul unei perechi de cai ce nu a fost dovedit. Cercetând aceste rapoarte descoperim preocupările reale ale ţăranului, viaţa lui de zi cu zi, evenimentele satului, moravurile, faptele condamnabile sau lăudabile la nivel de sat prin ochii preotului paroh ce păstorea turma.
Interesant de ştiut este şi faptul că reprezentanţii bisericii făceau o muncă nobilă dar puţin recompensată material. Preotul Ion Vădăstreanu avea în 1894 un salariu de 135 lei iar cei doi cântăreţi: Florea Florescu şi G.G. Grădinaru primeau fiecare câte 33 lei.
În anul 1906 preotul completează un nou chestionar relativ la pământurile cu care au fost înzestrate bisericile şi arată că până în 1864 biserica nu a avut nici un teren. Atunci a primit 34 pogoane din care deţinea în acel moment 17 pogoane cărora le sunt indicaţi vecinii. Diferenţa de 17 pogoane din 1902 erau arendate de stat în folosul Casei Bisericii. Acest lot este considerat de preot drept suprafaţă cotropită şi indică în acest sens şi numele a trei martori care pot confirma.
În anul 1941 în fişa localităţii completate de primărie la solicitarea prefecturii Romanaţi aflăm că 2004 din cei 2005 locuitori ai comunei erau ortodocşi iar biserica avea 17 hectare de pământ. După încă jumătate de veac satul avea nevoie de o biseică nouă.
În 1948, pe când era primar Barbu Nicolae, la doar 2-3 metri de vechea construcţie s-a pus temelia actualului lăcaş de cult. Constructia ei a durat până în 1953. Între cei ce s-au implicat în mod deosebit în ridicarea noii biserici s-a remarcat Panait Ion. În principal au fost folosite fondurile din pândăritul pe 2-3 ani. Preotul Bârlanescu a apelat şi la săteni, a mers din casa în casa explicând oamenilor că trebuie să dea bani sau produse pentru terminarea bisericii, că ‘ un ou donat înseamna un cui pentru biserică’ iar făina şi mălaiul se adunau chiar şi-n cantităţi mici de câţiva pumni. Meşterul care a ridicat noua biserică a fost Tudor Caracudă din Vişina Nouă. După terminarea bisericii a fost demolată cea veche iar cărămida a fost refolosită la ridicarea casei lui Marian Neţoi. Dintre preoţii satului o perioadă mai îndelungată au activat: Ion Vancea, Ion Vădăstreanu, Marin Diaconu, Ioan Bârlănescu, Victor Bârlănescu, Cristian Belodan, Florescu Teodor, Stan Ion.
În prezent biserica, în care slujeşte preotul Ciupitu Ion, îşi îndeplineşte menirea şi este un sprijin pentru cei ce-l caută pe Dumnezeu . Ulterior bisericii a fost ridicată clopotniţa iar apoi s-a amenajat un spaţiu acoperit pentru a fi folosit la diferite ocazii. Biserica este alaturi de locuitori, după tradiţia creştină, în marile momente ale vieţii: botez, căsătorie, moarte. În acest ultim caz biserica sprijină familia îndoliată atât spiritual dar şi organizatoric punând la dispoziţie mese, bănci, veselă, etc.
(Fragmente din ,Monografia Vădastrei,)



Una din cele trei pietre rămase din biserica bordei ce a existat la Vădastra pâna la 1836, când s-a construit o nouă biserică